O clasificare completă a tipurilor de hărţi de risc o face prof. univ. dr. Florina Grecu în lucrarea – Hazarduri şi riscuri naturale ; Editura Universitarã 2006 Editia a III – a revăzută.
Criteriile de clasificare sunt identice cu modalităţile de clasificare a tuturor hărţilor.
1.După conţinutul hărţii
- hărţi parţiale de risc (ale riscului generat de diferite procese şi fenomene ca : torenţialitatea, alunecările de teren, avalanşele, inundaţiile, fenomenele seismice, valurile marine, etc. )
- hărţi generale de risc (ale expunerii la risc a tuturor terenurilor dintr-un areal limitat, indiferent de procesul care îl generează).
2. Metoda de reprezentare
- hărti realizate prin metoda fondului calitativ;
- hărti realizate prin metoda semnelor convenţionale;
- hărti realizate prin metoda haşurilor;
- hărti realizate prin metode combinate;
- hărti realizate prin metode fotogrammetrice sau prin teledetectie;
3.Scara de reprezentare:
· planuri şi hărţi la scări mari;
· hărţi la scări medii;
· hărţi la scări mici.
- Aplicabilitatea practică
- hărţi informative (generale sau parţiale, pe spaţii largi, limitate la bazinele morfohidrografice şi subunităţi de relief sau chiar la regiuni administrative şi istorice )
- hărţi şi planuri folosite la amenajarea teritoriului (ale expunerii la risc previzibil, ale localizării prealabile a avalanşelor, ale terenurilor inundabile, de regulă la nivel de subdiviziune administrativă)
- hărţi şi planuri folosite în proiectele de construcţie
În ţările avansate din punct de vedere tehnologic s-au asigurat condiţiile de risc minim acceptatabil pe baza unor strategii de supraveghere a fenomenelor care produc atingere condiţiilor de supraveţuire a populaţiei şi protecţiei mediului, în care un rol deosebit de important revine reprezentării cartografice, mai precis realizarea de hărţi analitice bazate pe calculul unor indici de risc şi mai ales pe integrarea unui volum foarte mare de informaţii incluse în sisteme informatice geografice (GIS).
Importanţa practică a acestor produse cartografice este recunoscută de mai toţi utilizatorii, fie că sunt direct implicaţi cum sunt geografii, hidrologii, climatologii, pedologii, geologii, etc, dar şi factorii de decizie , care sunt beneficiarii sistemelor de cunoaştere cât mai precisă a vulnerabilităţii terenurilor, de localizare, delimitare spaţială a arealelor cu grad deferit de expunere la calamităţi naturale şi care pot acţiona eficient pentru diminuarea efectelor păguboase ale stihiilor naturii.
Hărţile capătă, astfel, valenţe analitice şi aplicative, sporindu-şi latura utilităţii sociale pe lăngă cele de importanţă ştiinţifică şi practică, fiind adesea denumite modele matematice ale terenului.
Modelele sunt folosite pentru studierea fenomenelor fizice reale sau abstracte, atât pentru creearea unor imagini cât mai precise ale realităţii, dar mai ales pentru crearea unui prototip virtual care descrie structura şi comportamentul fenomenelor naturale în diferite condiţii.
Modelul digital al terenului este foarte utilizat în lume .
Definirea unor specificaţii tehnice comune în vederea realizării unei baze de date topografice alcătuită dintr-un număr mare de ortofotograme şi modele digitale ale elevaţiilor (DTM) precum şi date de tip vector utilizabile în mai multe tipuri de aplicaţii ce se bazează pe produse cartografice.
Schematic procesul de modelare pentru realizarea sistemului de monitorizare a calamităţilor naturale: cutremure, alunecari de teren, inundaţii, având ca finalitate hărţile de hazard şi de risc, care susţin afirmaţiile anterior prezentate. (fig. 1)
Fig.1.Schema procesului de modelare pentru monitorizarea calamităţilor , folosind hărţile de hazard şi risc (după TERRARISC)
